O fetiţă de şase luni a murit în Spitalul Bagdasar la o zi după o intervenţie chirugicală. Când s-a născut, Bianca Berendei a primit nota 9 pentru că a ieşit cu faţa în jos, apoi doctorii au spus că e sănătoasă şi au felicitat-o pe mamă. La trei luni, o femeie necunoscută de pe stradă i-a contrazis pe ginecologi. “Mi-a spus că ochii fetiţei sunt prea mari şi să-i fac analize că sigur este ceva în neregulă”, a declarat Oana Berendei pentru Reporter Virtual. 



Necunoscuta de pe stradă a avut dreptate, iar la Bagdasar s-a descoperit că are craniostenoză şi că trebuie operată. Drama care a urmat este povestită de părinţii fetiţei într-o plângere adresată Colegiului Medicilor Bucureşti, care analizează acuzaţiile de malpraxis şi ucidere din culpă.
Tragediile din spitalele româneşti continuă aşadar, iar acuzele împotriva personalului medical se înmulţesc. Reporter Virtual va continua să ancheteze acest caz până la un rezultat din partea IML Mina Minovici, institut ce are deocamdată concluzia celor care au realizat autopsia:  micuţa pacientă a murit din cauza unei pneumonii, boală care nu a fost descoperită de personalul medical de la Bagdasar înainte de operaţie şi nici după.
“Către Colegiul Medicilor din Bucureşti,
Domnule preşedinte,
Plângere

 

Împotriva Spitalului Bagdasar Arseni, a conducerii acestuia şi împotriva echipei de medici care, în perioada 20.09.2010 – 29.09.2010, a efectuat analize şi ulterior intervenţia chirurgicală pentru craniostenoza metopică asupra fetiţei mele, Berendei Bianca-Alexandra, decedată la data de 29.09.2010, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de malpraxis şi ucidere din culpă.
Motive:
În data de 20.09.2010, m-am prezentat la spitalul Bagdasar, unde urma a se efectua analize medicale în vederea operării fetiţei mele, Berendei Bianca-Alexandra, în vârstă de 6 luni, pentru craniostenoza metopică – mi s-a indicat că perioada de operare a fetiţei trebuie să fie până la vârsta de 7 luni maxim. Iniţial am fost anunţată că urma să mă internez în data de 20.09.2010 cu fetiţa, însă ulterior mi s-a comunicat că nu o să mai fiu internată în acea zi, pentru că trebuia să facem o serie de analize în urma cărora se decidea data internării. Am primit astfel trimiteri către ORL, Oflamologie şi Radiologie în spital, precum şi indicaţii pentru efectuarea computerului tomograf în afara spitalului pe care le-am achitat din bani personali. O doamnă asistentă a venit şi i-a luat Biancăi sânge în cabinetul domnului doctor curant Iliescu pentru analize şi am plecat ulterior către celelalte cabinete cu indicaţia ca după ce primim rezultatele să ne ducem pe secţie să vorbim cu domnul doctor curant şi să stabilească data de internare.
Am făcut toate consultaţiile, inclusiv computerul tomograf. Aici nu am primit rezultatul imediat, trebuia să aşteptăm în jur de o oră, timp în care am fost pe secţie cu fata pentru a-i da domnului doctor rezultatele obţinute până atunci. Domnul doctor Iliescu nu a vrut să se uite pe ele, a zis că aşteptă să iau şi tomograful pentru a avea tot setul de analize cerut. Am aşteptat rezultatul de la tomograf, după care am revenit şi i-am dat analizele. Fără a se uita pe ele, mi-a spus să venim miercuri dimineaţă pentru internare, fiindcă în acel moment nu erau paturi libere. Miercuri, 22.09.2010, am fost internate pe secţia de Neurochirurgie 1, salonul 108, cu specificarea că în ziua urmatoare- joi, se va efectua operaţia. În cursul zilei de miercuri l-am întrebat personal pe domnul doctor curant Iliescu dacă este nevoie de medicamente pentru operaţie şi mi s-a spus că nu este nevoie decât de Surgifix, restul având în farmacia spitalului.
După vizita de joi dimineaţă (23.09.2010),  mi-a spus că nu o va opera în cursul zilei respective, urmând ca intervenţia să aibă loc în ziua următoare (vineri – 24.09.2010) specificându-mi să nu îi dau să mănânce. Vineri, după vizita de dimineaţă, mi-a spus că nu o poate opera nici în acea zi şi că cel mai bine ar fi să ne ducem acasă peste weekend, să revenim luni, mai ales că în salon erau copii bolnavi şi că în sala de operaţie au ceva probleme – infecţii şi că trebuie sterilizată sala. Am solicitat bilet de învoire sau un alt act doveditor că plecăm din spital, lucru pe care nu l-am primit menţionându-se că nu este nevoie.
Luni, 27.09.2010, ne-am întors în spital, unde nici măcar nu am avut pat până în jurul orei 14.00. Totodată, am fost anunţată să nu îi dau mâncare fetei marţi dimineaţa, pentru că urma să o operăm.  Marţi, 28.09.2010, la ora 9.00, am plecat cu Bianca către sala de operaţie şi în jur de ora 9.30 am părăsit sala, pentru că doctorul anestezist Gheorghiţă să o pregătească  pentru operaţie. În sala de operaţie am observat lucruri cărora nu le-am dat atunci importanţă: era îngrozitor de frig, chiar asistentele mi-au spus să nu dezbrac copilul de hăinuţe. Doctorul anestezist Gheorghiţă a venit în sală, a adus dosarul fetei şi a început să se uite pe analize şi m-a pus să scriu pe o foaie că sunt de acord cu anestezia şi că am luat la cunoştinţă de riscurile ei, cu toate că nu mi s-au spus aceste riscuri. L-am văzut un pic abătut şi l-am întrebat dacă totul este ok… nu  a zis nimic şi am insistat, “domnule doctor, totul va fi ok, nu?!”. Mi-a zis da, aşa trebuie să gândim. (După deces ne-a chemat în birou şi ne-a zis că avea un presentiment vis-a-vis de operaţie, de ce nu l-am întrebat nimic…dar îl întrebasem…). Tot în sala de operaţie am observat că o asistentă a adus o oală mare roşie cu capac pe care scria “sterilizate”, pe care a pus-o pe un reşou cu un singur picior, iar sub el a băgat o cărămidă. Am plecat din sală când au început să o intubeze, spunându-mi că o pregătesc pentru operaţie.
În timpul operaţiei, domnul doctor Gheorghiţă, anestezistul, a ieşit din sală de două ori, prima dată spunându-ne că este nevoie de sânge pentru a salva pacientul şi a doua oară pentru a ne cere Perfalgan şi Novocalmin. Pentru că nu le-am avut, a trebuit să mă duc să le iau.. cu toate că îmi spuseseră că nu este nevoie să am medicamente de nicio natură pentru intervenţie. La ora 14.50, Bianca însoţită de domnul doctor Gheorghiţă şi o asistentă a ieşit din blocul operator pentru a merge la terapie intesivă pentru următoarele 2 ore, pentru că li s-a părut că s-a trezit un pic mai greu din anestezie. Am insistat să rămân cu Bianca la terapie intensivă măcar peste noapte şi astfel am reuşit să rămânem acolo sub observaţie. Domnul doctor Gheorghiţă a venit de mai multe ori să o vadă, dând indicaţii să i se recolteze sânge pentru analize, analize care a spus că erau bune. La vizita de seară a venit şi domnul doctor Rizea, secund la operaţie, care s-a uitat la Bianca. I-am spus că mi se pare că în dren este mult sânge (mi s-a explicat după operaţie că tot sângele ei era în jur de 640 ml, drenul era improvizat dintr-o sticlă goală de zer fiziologic de 500 ml care era aproape jumate plină), dar a zis că este ok. L-am rugat de asemenea să îi schimbe surgifixul, pentru că nu îi stătea pe cap şi rămânea cu operaţia descoperită. În plus, pansamnetul era plin de sînge…a zis că o lasă aşa peste noapte şi în ziua următoare îl va schimba.
Dimineaţa, după vizita medicală, am fost trimise în salon pentru că Bianca se simţea aparent bine, mâncase peste noapte, încercase să se ridice, şi-a scos singură drenul gastric şi se juca. Înainte să vină brancardierul, Bianca a vomitat, am atras atenţia asistentei şi mi s-a spus că nu este nicio problemă. Am întrebat dacă este nevoie să iau eu fişa Biancăi pentru a şti ce tratamnet să-i faca în salon în continuare şi mi s-a spus că o vor trimite ele pe secţie. Astfel, am plecat la salon. Aici i s-a scos drenul şi i s-a schimbat pansamentul. Apoi a mâncat şi s-a culcat. Când s-a trezit, a început să plângă şi am chemat asistenta salonului pentru a-i face un calmant, crezând că o doare, pentru că nu i s-a dat niciun calmant sau antibiotic de la 00.00. Când a venit m-a întrebat dacă am Novocalmin şi i-am administrat unul. A avut scaun imediat şi a dat afară Novocalminul. Am chemat-o din nou pe asistentă, spunându-i că l-a scos şi că începe să aibă stări de moleşeală. Mi-a cerut Nurofen, i l-am administrat, a pus-o la oxigen şi mi-a zis s-o las liniştită că îşi va reveni, cu toate că ea dădea semne de leşin, avea o transpiraţie rece şi era foarte palidă, că este vorba de o lipotimie – dacă era vorba de lipotimie, de ce nu i s-a aplicat tratamentul corespunzător şi nu s-a căutat cauza care a declanşat această aşa-zisă lipotimie?! După ce aceasta a plecat, Bianca a vomitat şi am anunţat din nou asitenta care mi-a spus să-i administrez alt Novocalmin, fără să vină să se mai uite la ea.
La aproximativ 10 minute au venit doctorii la vizită şi domnul doctor Iliescu a remarcat starea ei, spunând că ceva nu este în regulă. De atunci ne-am plimbat efectiv între secţia de Neurochirurgie, tomograf, secţia de Neurochirurgie iarăşi şi terapie intensivă. Iniţial s-a cerut un tomograf, în urma căruia a spus că Bianca este în regulă, cu toate că ea oscila între stări de leşin şi stări de conştienţă. Înainte de a pleca nu au găsit pompa de oxigen pentru a-i administra oxigen pe drum, după un timp au găsit-o dar am plecat fără ea. Pe drumul înapoi spre salon l-am întrebat pe domnul doctor Rizea, care a fost secund la operaţie şi care ne-a însoţit către salon, despre ce stări de convulsie este vorba (medicii menţionau aceste stări înainte de a pleca către tomograf) şi mi-a spus că este vorba de convulsii epilepsice, dar că totul este sub control. Mă trimiteau să cumpăr Desitin de la farmacie, pentru că ei nu aveau, pentru a o calma. Am avut unul în salon şi i l-au administrat. Când am ajuns în salon au observant că serul fiziologic care era pus la perfuzie nu curge corect, că are bule de aer şi că de aceea nu ajunge la ea calmantul administrat anterior. I se administrase deja 250 ml ser fiziologic, iar asistenta spunea că era deja doza pentru o zi întreagă. I-au administrat intravenos o cantitate de calmant care a fost considerată ca fiind rămasă neadministrată prin perfuzie.
Atunci domnul doctor Iliescu a venit vorbind la telefon cu cineva căruia îi dădea explicaţii despre greutatea şi starea fetiţei mele. Bianca a început să se încleşteze, buzele să se învineţească şi atunci au luat-o în braţe şi au fugit cu ea către terapie intensivă, care se afla  la o distanţă foarte mare de salonul în care eram internate. Intrase deja în stop respirator şi în loc să se încerce o resuscitare prin respiraţie gură la gură, am străbătut un drum de 4-6 minute, timp în care oricum creierul suferea leziuni iremediabile. Când am ajuns la terapie intensivă cu Bianca mi-au comunicat că este în stop respirator. Au încercat să o resusciteze, dar nu au reuşit. Nu găseau padelele, nu ştiau unde sunt. Resuscitatrea manuala s-a făcut cu toată mâna, presiunea exercitată fiind foarte mare. Au pus un regitru sub ea după mai bine de 15 minute de resuscitare manuală, iar padelele au început să le caute după mai bine de 30 minute…oricum nu ştiau unde sunt… În jur orei 14.00,  pe 29.09.2010, au declarat decesul. Ulterior am aflat, în urma autopsiei, impusă prin lege, că Bianca a decedat din cauza unei pneumonii interstiţiale cu pleurezie parapneumonică, care nu a fost descoperită de către echipa de medici înainte şi/sau după operaţie.
Consider că spitalul şi echipa de medici sunt vinovaţi de decesul Biancăi, întrucât nu îmi pot explica cum aceştia au efectuat o operaţie atât de complexă pe baza unor investigaţii şi analize  incomplete, efectuate cu mai mult de o săptămână înainte de data intervenţiei chirurgicale. Mi se pare inadmisibil faptul că spitalul  nu deţinea medicamentele necesare pentru o astfel de operaţie, programată anterior. Totodată, neresuscitarea la timp, distanţele mari între salonul în care am fost internată,  tomograf şi salonul de terapie intersivă au făcut să se piardă minute preţioase în care poate s-ar fi putut salva viaţa Biancăi. Menţionez că după deces am dorit o discuţie cu domnul doctor Ciurea, şeful de secţie, care mi-a spus “Uitaţi-va în ochii mei, eu la 3 minute de când am văzut că fiicei dumneavoastra i s-a făcut rău, am părăsit spitalul”. Din aceeaşi dorinţă de a afla ce s-a întâmplat, am discutat şi cu managerul spitalului, domnul doctor Gorgan, care mi-a spus că cel mai bine era dacă copilul meu se năştea sănătos….
Solicit investigarea şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de decesul copilului meu.
Solicit reevaluarea spitalului din următoarele motive:

• Paturile nu sunt corespunzătoare vârstei copiilor, la sugari sunt oferite paturi fără suport pe părţi, iar la vizitele medicale mamele, în calitate de îngrijitor, li se cere să părăsească saloanele fără copii şi să-i lase în paturi nesupravegheaţi, multe paturi fiind libere pe ambele părţi, astfel existând pericolul ca unii copii să cadă din pat.

• La revenirea din permisia acordată de doctori – fără bilet de învoire – pacientul internat este obligat să stea în salon fără pat şi să aştepte cu copilul în braţe şi cu bagaje eliberarea unui pat.

• Nu există camere pentru pansamente şi tratamente curente, acestea se efectuează în saloanele unde sunt internaţi pacienţii, în paturile care sunt libere, pe lenjerii care nici nu au fost schimbate anterior sau în cabinetul asistentelor pe o canapea unde doamnele asistente stau cu fundul în restul timpului.

• Curăţenia în saloane este făcută doar înainte de vizita doctorilor şi atunci mai întâi se analizează vizual de către personal dacă pare curat şi dacă chiar este nevoie. Sunt zile în care nu se mătură, zile în care doar se mătură, fără a se spăla pe jos.

• Necesarul pentru intervenţii în situaţii de urgenţă şi susţinerea funcţiilor vitale nu este la îndemana personalului, nici măcar nu se ştie unde este pus, se pierde timp vital cu căutarea lui şi după găsirea lui nu se utilizează.

• Nu există medicamente pentru situaţii de urgenţă, părinţii sau însoţitorii copiilor sunt trimişi să cumpere de la farmacii.

• Resuscitarea nu se începe imediat după intrarea în stop respirator, se preferă ducerea pacienţilor în braţe până la terapie intensivă, astfel pierzându-se minute preţioase.

• Paturile-cărucior pe care sunt transportaţi pacientii sunt foarte vechi, prezentând urme de rugină.

• Evaluarea pacienţilor se face evaziv, se analizează doar partea care a fost supusă operaţiei, nu se analizează pacientul per total.

• Personalul medical fumează în incinta spitalului, chiar la capătul unui salon de copii sugari.

• Nu există sistem de sterilizare propriu pentru biberoane şi lenjerie, bucătărie de lapte specializată pentru nou-născuţi.

• Pacienţii, indiferent de vârstă, după operaţii sunt duşi direct în saloanele din secţie.

• Asistentele nu trec să ia nici măcar temperatura pacienţilor după intervenţii.

• Asistentele trebuie rugate chiar şi de câteva ori să vină să se uite la pacienţi.

• Distanţa dintre saloane şi terapie intensivă este foarte mare, drumul fiind anevoios, cu holuri pe care se desfăşoară lucrări de modernizare.

• Grupurile sanitare nu sunt dotate cu apă caldă, igienizarea lor se face defectuos, sacii de gunoi nu sunt duşi chiar dacă sunt plini.

• Cum este posibil ca într-o sală de operaţii sterilizarea să se facă în oale pentru mâncare, puse pe reşou?

• Cazurile de infecţii pe secţia de Neurochirurgie 1 nu sunt rare, în acest spital existând precedente. Un caz similar este Orlando Stănculescu Cristian, care a decedat la vârsta de 9 ani, în urma unei intervenţii de hidrocefalee.

Anexez Certificatul Medical constatator al decesului”.
Plângerea este semnată de mama Biancăi Berendei, care a dorit să facă public acest caz prin intermediul Reporter Virtual doar pentru ca alţi părinţi să ştie ce îi aşteaptă atunci când caută salvare într-un spital. Mai exact, condiţiile şi riscurile la care se supun pe ei şi pe copii.

Sursa: Reporter Virtual 

In tot acest timp, umflatii cu ceafa lata care ne conduc si-au majorat lefurile si isi schimba masinile! 

Dumnezeu sa o ierte si sper sa se faca dreptate. Vinovatii sa plateasca.